- act de identitate declarant;
- acte de stare civilă care dovedesc legătura de rudenie cu defunctul/testament;
- certificat de deces.
Declarația notarială este un act juridic autentic prin care o persoană confirmă în scris un fapt, o situație personală sau un consimțământ, asumându-și răspunderea pentru cele afirmate. Aceasta este redactată și autentificată de notar, conferindu-i forță probantă și claritate juridică, astfel încât să poată fi folosită în relația cu instituții publice, autorități administrative, ambasade sau alte entități care solicită în mod expres un act autentic.
Declarațiile notariale sunt folosite frecvent pentru: ieșirea minorului din țară, luare în spațiu, renunțare la moștenire, căsătorii în străinătate (declarație de celibat), dosare școlare, de adopție sau concursuri, eliberarea pașaportului pentru minor, în cazul pierderii unor acte (pentru eliberarea unui duplicat), precum și în alte proceduri care necesită asumarea oficială a unui fapt.
La Notariatul Legalex, redactăm declarații clare, conforme cu cerințele legale și adaptate exact nevoii tale. Îți explicăm fiecare pas, astfel încât să înțelegi ce semnezi și ce efecte produce actul. Astfel, poți dovedi în mod oficial ceea ce contează – simplu, sigur și fără griji.

Pentru a putea redacta declarația notarială în condiții optime, fără întârzieri, este important să te prezinți cu actele necesare și să știi clar ce dorești să declari.
Îți prezentăm alăturat lista actelor ce trebuie prezentate notarului pentru cele mai frecvente tipuri de declarații. În funcție de situația ta concretă, este posibil să fie necesare și informații sau acte suplimentare. Contactează-ne și îți vom spune exact ce este nevoie să aduci, în funcție de declarația dorită.
Toate actele trebuie prezentate în original în ziua semnării declarației.
Dacă nu ești sigur ce tip de declarație ai nevoie sau ce acte trebuie să aduci, contactează-ne – îți vom oferi o listă personalizată, în funcție de situația ta concretă.
Poți trimite în prealabil documentele principale prin e-mail sau WhatsApp. Le vom verifica cu atenție și, dacă lipsesc informații sau acte, te vom anunța imediat. Astfel, te poți prezenta la semnare pregătit, fără stres sau griji că ai uitat ceva.

Primul pas constă în prezentarea la sediul biroului notarial sau contactarea biroului notarial pentru programarea unei ședințe de informare, cu prezența părților / comunicarea pe email sau whatsapp a actelor care justifică autentificarea unei declarații. Notarul va acorda o consultație gratuită, în cadrul căreia va analiza actele prezentate de solicitant și cererea acestuia, care nu trebuie să fie contrară legii și bunelor moravuri.
După ce toate aspectele preliminare au fost clarificate, se poate fixa termenul pentru semnarea și autentificarea declarației.
La termenul fixat, solicitantul depune cererea de autentificare a declarației.
După parcurgerea tuturor etapelor și îndeplinirea condițiilor legale, are loc semnarea și autentificarea declarației.
Notarul public înmânează solicitantului duplicate ale declarației, în numărul de exemplare solicitat. Unicul exemplar original semnat de părți și un duplicat al acestuia se păstrează în arhiva notarială.
Sunt declarații pe care notarul public le comunică, de îndată,
Costul unei declarații notariale poate varia în funcție de tipul acesteia și complexitatea conținutului său.
Poți consulta pagina Onorarii, unde găsești tarifele orientative pentru cele mai frecvente tipuri de declarații.
Pentru a afla exact cât va costa declarația ta, contactează-ne la numărul de telefon 0774 959 846.