Convenția matrimonială este actul notarial prin care viitorii soți sau soții deja căsătoriți de cel puțin un an aleg un alt regim matrimonial decât cel care se aplică automat prin lege (regimul comunității legale de bunuri). Ei pot astfel alege între două regimuri alternative, care oferă libertate, flexibilitate și protecție patrimonială:
La Notariatul Legalex, primim cu deschidere orice întrebare, explicăm fiecare pas pe înțelesul vostru și redactăm convenția astfel încât să reflecte fidel înțelegerea dintre voi juridic – ca tu și partenerul tău să mergeți mai departe cu încredere.
Pentru a întocmi convenția matrimonială în cele mai bune condiții, este important să vă prezentați cu actele necesare și să aveți o imagine clară asupra regulilor pe care doriți să le stabiliți. Notarul va analiza informațiile oferite, va explica opțiunile legale disponibile și va redacta actul în acord cu dorințele și interesele voastre juridice și patrimoniale.
În funcție de particularitățile situației, pot fi necesare și documente suplimentare.
Contactează-ne și îți vom spune exact ce este nevoie să aduci, în funcție de cazul vostru.
Toate actele trebuie prezentate în original în ziua semnării convenției.
Dacă nu sunteți siguri ce informații trebuie pregătite sau ce regim vi se potrivește cel mai bine, vă stăm la dispoziție cu consiliere punctuală.
Ne puteți trimite în prealabil informațiile și actele prin e-mail sau WhatsApp, pentru a le analiza cu atenție.
Astfel, când ajungeți la biroul nostru, textul convenției va fi deja redactat și gata pentru a fi discutat și semnat împreună.
Primul pas constă în prezentarea la sediul biroului notarial sau contactarea biroului notarial pentru programarea unei ședințe de informare, cu prezența părților / comunicarea pe email sau whatsapp a actelor care justifică formularea cererii de autentificare. Notarul va acorda o consultație gratuită, în cadrul căreia va analiza actele prezentate de solicitanți și cererile acestora.
La adoptarea regimului separației de bunuri, notarul public întocmeşte un inventar al bunurilor mobile proprii, indiferent de modul lor de dobândire.
De asemenea, notarul va solicita informații și acte necesare de la instituțiile competente (ANCPI, ANAF, CNARNN – Registrele Naționale Notariale etc.).
După ce toate aspectele preliminare au fost clarificate, se poate fixa termenul pentru semnarea și autentificarea convenției matrimoniale.
La termenul fixat, părțile depun cererea de autentificare, fiind necesară prezența ambelor părți personal sau prin mandatar cu procură autentică, specială.
După parcurgerea tuturor etapelor și îndeplinirea condițiilor legale, are loc semnarea și autentificarea convenției matrimoniale.
Notarul înmânează părților duplicate ale acestuia, în numărul de exemplare solicitat. Unicul exemplar original semnat de părți și un duplicat al acestuia se păstrează în arhiva notarială.
După autentificare, notarul public procedează la înscrierea acesteiaîn RNNRM şi la comunicarea către registrul de stare civilă şi, dacă este cazul, în funcţie de natura bunurilor, la alte registre de publicitate prevăzute de lege.
Pentru opozabilitate faţă de terţi, inventarul întocmit pentru regimul de separație de bunuri se anexează la convenţia matrimonială și este supus aceloraşi formalităţi de publicitate ca şi convenţia matrimonială.
Costul unei convenții matrimoniale variază în funcție de complexitatea conținutului său și de regimul ales.
Pentru alegerea regimului separației de bunuri, onorariul este de 250 lei. Pentru regimul comunității convenționale, onorariul pornește de la 250 lei, în funcție de complexitatea clauzelor dorite.
Pentru a afla exact cât va costa convenția voastră matrimonială, contactează-ne telefonic la 0774 959 846 sau menționează solicitarea în formularul de programare.
Nu, doar alegerea unui alt regim matrimonial decât cel al comunităţii legale se face prin încheierea unei convenţii matrimoniale.
Nu, prin convenție matrimonială nu se poate stabili modul de exercitare a autorității părintești, obiectul acesteia fiind format doar din drepturile și obligațiile patrimoniale (evaluabile în bani) între soți.
Prin convenţia matrimonială nu poate aduce atingere regulilor moștenirii legale.